Actualitate· 1 min citire

15 dosare de mare corupție, blocate în instanțe. Unul dintre ele se află la Cluj

Realitatea de Cluj
Scris de Realitatea de Cluj Publicat: 14 iul. 2018, 10:49

Curțile de Apel Braşov, Bucureşti, Cluj, Iaşi, Suceava, Oradea, Ploieşti, Târgu Mureş şi Tribunalului Bucureşti aveau la finele anului 2017 pe rol un număr de 15 dosare de mare corupție, potrivit unui raport al Inspecției Judiciare.

Potrivit raportului, la nivel național, numărul dosarelor de mare corupţie a înregistrat o creştere de la 474 de cauze la finele anului 2016, la 535 de dosare la sfârşitul anului 2017. În cazul însă a cinci curţi de apel, numărul dosarelor de mare corupţie a înregistrat o scădere faţă de anul 2016, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea şi Curtea Militară de Apel.Inspectorii judiciari au constatat o creştere a numărului de dosare mai vechi de 5 ani, de la 8 la 15 cauze, "aspecte care se explică în contextul complexităţii dosarelor, dar şi al creşterii numărului total cauze".Potrivit datelor comunicate, la finalul celui de al II-lea semestru al anului 2017, se aflau pe rol 15 dosare de mare corupţie care înregistrau o durată totală a procedurii judiciare mai mare de 5 ani, unul dintre acestea fiind pe rolul Curţii de Apel Cluj.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate