7 bărbați condamnați la închisoare pentru trafic de droguri au fost depistați de polițiștii clujeni

7 bărbați condamnați la închisoare pentru trafic de droguri au fost depistați de polițiștii clujeni
Au fost încarcerați la Gherla
În cursul zilei de ieri, 8 noiembrie, în baza unui plan de acțiune privind persoanele care posedă mandate de executare a pedepsei închisorii, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției municipiului Cluj-Napoca cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj au efectuat activități specifice de căutare și depistare a acestora.
În urma acțiunii, au fost puse în aplicare 9 mandate de executare a pedepsei închisorii, dintre care 7 emise de Tribunalul Cluj, 1 emis de Curtea de Apel Cluj și 1 emis de Judecătoria Dej.
Astfel, polițiștii au depistat 7 bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 64 de ani, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu substanțe interzise la deținere, aceștia având de executat pedepse privative de libertate pentru perioade cuprinse între 1 an și 3 luni până la 2 ani și 8 luni.
De asemenea, polițiștii au depistat o femeie în vârstă de 26 de ani, pe numele căreia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru o perioadă de 730 de zile, vizând infracțiunea de trafic de persoane și un bărbat în vârstă de 35 de ani, având de executat o pedeapsă de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Cei în cauză au fost conduși și predați reprezentanților Penitenciarului Gherla.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:24 - Ilie Bolojan, reacție după explozia dronei din Portul Constanța: „Situație periculoasă pentru siguranța românilor”
- 17:47 - Cristi Chivu, mesaj înainte de Cupa Mondială: echipa surpriză pe care o vede periculoasă
- 17:12 - Cristian Pomohaci, încă un mandat de arestare preventivă! Este cercetat acum și pentru trafic de droguri de mare risc
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














