Accident provocat de un tânăr beat şi fără permis! O minoră a fost rănită

Accident provocat de un tânăr beat şi fără permis! O minoră a fost rănită
O minoră a fost rănită
La data de 3 octombrie, în jurul orei 05.50, un tânăr de 19 ani, din comuna Petreștii de Jos, care se deplasa cu un autoturism pe DJ107L, în interiorul localității Petreștii de Jos, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu stâlpii de electricitate din afara părții carosabile, după care autoturismul s-a răsturnat.
Inițial, în urma evenimentului rutier, nicio persoană nu a fost transportată la spital. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere, polițiștii derulând cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
Ulterior, în jurul orei 14.00, o tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Săndulești, pasager în autoturismul implicat în evenimentul rutier, s-a prezentat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Astfel, polițiștii desfășoară cercetări și pentru infracțiunea de vătămare corporală din cuplă.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:31 - Decizie fără precedent în Ungaria! Deputații și-au tăiat salariile cu 40%, iar votul a fost unanim
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
- 19:20 - Alertă meteo pentru 9 iunie 2026! Furtuni, vijelii și grindină în mai multe regiuni. Unde se ating 32 de grade
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














