Căminul pentru Persoane Vârstnice din Aghireșu a devenit funcțional

Căminul pentru Persoane Vârstnice din Aghireșu a devenit funcțional
Imobilul în cadrul căruia se desfășoară activitatea căminului are o capacitate de 36 de locuri
Căminul pentru Persoane Vârstnice Aghireșu din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj, instituție publică aflată sub autoritatea Consiliului Județean, a devenit funcțional, găzduind deja, începând cu săptămâna trecută, primii patru beneficiari.
Imobilul în cadrul căruia se desfășoară activitatea căminului are o capacitate de 36 de locuri, fiind o construcție nou edificată, din fonduri nerambursabile. Acesta dispune de camere cu unu sau două paturi, baie în fiecare cameră, televizor și rețea de internet. Totodată, sunt prevăzute spații de socializare, relaxare și recuperare.
În vederea asigurării unor servicii de înaltă calitate, vor fi angajate cca. 40 de persoane, concursurile pentru ocuparea posturilor fiind programate a demara în perioada următoare.
Operaționalizarea căminului destinat seniorilor s-a realizat în baza unui contract de parteneriat încheiat între Consiliul Județean Cluj, DGASPC Cluj și Primăria comunei Aghireșu.
DGASPC Cluj mai are în subordine alte trei cămine pentru persoane vârstnice, la Câmpia Turzii, Recea-Cristur și Gherla.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 19:16 - Nicușor Dan, reacție despre șeful Armatei cercetat de DNA: „Am avut o discuție și o să mai am una”
- 18:24 - Ilie Bolojan, reacție după explozia dronei din Portul Constanța: „Situație periculoasă pentru siguranța românilor”
- 17:47 - Cristi Chivu, mesaj înainte de Cupa Mondială: echipa surpriză pe care o vede periculoasă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














