Clujeni reținuți pentru trafic de droguri! Au fost prinşi cu 1,5 kilograme de cannabis (FOTO)

Clujeni reținuți pentru trafic de droguri! Au fost prinşi cu 1,5 kilograme de cannabis (FOTO)
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore
Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au depistat ieri , în flagrant delict, doi bărbați, de 25 și 32 de ani, ambii din județul Cluj, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 1,5 kilograme de cannabis.
Cei doi au fost reținuți, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2022, bărbații ar fi efectuat activități de procurare și comercializare în județul Cluj, respectiv ar fi deținut, pentru consum propriu, droguri de risc, droguri de mare risc, precum și alte substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
În urma activităților desfășurate, a fost ridicată întreaga cantitate de cannabis, precum și mai multe telefoane mobile.
În urma probatoriului administrat în cauză, față de cei doi bărbați, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și al polițiștilor criminaliști din cadrul Poliției municipiului Turda.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
- 11:04 - Captură impresionantă a Poliției Române. 4 kg de cocaină și 26 de kg de canabis, descoperite la un ucrainean
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














