Consiliul Județean va relua lucrările de modernizare pe patru drumuri județene de importanță strategică

Consiliul Județean va relua lucrările de modernizare pe patru drumuri județene de importanță strategică
Patru drumuri importante vor fi asfaltate
Forul legislativ a aprobat actualizarea noilor indicatori tehnico-economici ai lucrărilor de modernizare și reabilitare a patru drumuri județene finanțate din fonduri europene, în lungime totală de 164,326 km, respectiv:
- DJ 107P Gilău (DN1)-Someșul Rece-Mărișel-DN1R, L=44,260 km
- DJ 107M Luna de Sus-Băișoara-Buru, L=42 km
- DJ 109A Chinteni-Vultureni-Recea-Cristur-Dealu Jurcii, L=38,366 km
- DJ 150 Viișoara-Ceanu Mare-Frata-Mociu, L=39,700 km
Necesitatea reluării licitațiilor pe drumurile județene 107P, 107M, 109A și 150 a fost determinată de rezilierea contractelor subsecvente de proiectare și execuție cu Asocierea condusă de Kiat Group Construct SRL, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate. Astfel, la momentul rezilierii contractelor, stadiul fizic cumulat al lucrărilor pe aceste drumuri județene era de circa 20%!
În acest context, în urma expertizelor tehnice derulate pe parcursul acestui an, dar și a modificării listelor de cantități necesare continuării lucrărilor, s-a luat decizia actualizării bugetului aferent modernizării, astfel încât viitorii constructori să-și poată îndeplini obligațiile asumate.
Reamintim faptul că, urmare a stopării lucrărilor complexe de modernizare, în profunzimea căii de rulare, Consiliului Județean Cluj a monitorizat permanent situația celor patru drumuri județene, motiv pentru care a derulat o serie de lucrări de întreținere curentă, finalizate inclusiv cu așternerea de covor asfaltic.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:27 - Planul pentru pace în Ucraina prinde contur. Liderii europeni au stabilit cinci condiții-cheie pentru un acord cu Rusia
- 14:49 - MM Stoica a explodat după ce FCSB a ratat două transferuri importante: „Nu aruncăm cu banii!” Ce sume uriașe au cerut cluburile
- 14:07 - Decizie‑șoc în scandalul Prodan–Reghecampf: instanța îi dă dreptate impresarei. „Amantele pot fi vinovate!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














