Economie· 2 min citire

Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 1,358 miliarde lei de la bănci

Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor

Publicat3 sept. 2026, 14:49
Sursărealitatea.net

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, aproape 1,358 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Ministerul Finanțelor a atras 500 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu o maturitate reziduală la 122 luni, la un randament mediu de 7,09% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 655,5 milioane lei.

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni.

De asemenea, ministerul a atras 857,9 milioane lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, cu o maturitate reziduală la 7 de luni, la un randament mediu de 6,06% pe an. Valoarea emisiunii a fost de un miliard de lei, iar băncile au subscris 944,9 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna septembrie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitaţiile de referinţă, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.

Suma de 7,2 miliarde lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark este similară celei care a fost programată în luna august 2026 şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News

Mai multe știri din Economie