Din 1990 încoace, aproape fiecare guvern a promis reforma administrației. Au fost schimbate legi, au fost înființate și desființate agenții, s-au modificat organigrame și s-au redus temporar posturi. Totuși, reforma administrativă profundă a statului român nu s-a produs niciodată.
România funcționează astăzi aproape pe aceeași structură administrativ-teritorială moștenită după 1968, deși populația a scăzut cu milioane de locuitori, economia s-a schimbat radical, iar tehnologia permite servicii publice incomparabil mai eficiente.
Problema nu este doar dimensiunea aparatului administrativ, ci organizarea lui. Există sute de comune cu câteva sute sau câteva mii de locuitori care întrețin primării, consilii locale și aparate administrative complete, deși veniturile proprii nu acoperă nici cheltuielile de funcționare. Diferența este suportată permanent din bugetul de stat.
În paralel, ministerele coordonează zeci de agenții, autorități și instituții cu atribuții care se suprapun, iar companiile de stat continuă să consume resurse fără criterii uniforme de performanță. Fiecare guvern a promis simplificarea acestui sistem, însă foarte puține structuri au dispărut definitiv.
Nici reorganizarea administrativ-teritorială nu a fost realizată. România a rămas împărțită în același număr de județe, orașe și comune, deși dezvoltarea infrastructurii, mobilitatea populației și digitalizarea permit modele administrative mult mai eficiente. Numeroase state din Europa Centrală și de Est au redus nivelurile administrative, au comasat localități și au profesionalizat administrația publică. România a preferat să amâne aceste decizii.
O altă reformă rămasă incompletă este profesionalizarea funcției publice. Schimbarea majorităților politice este urmată frecvent de schimbări în conducerea instituțiilor, ceea ce afectează continuitatea administrativă și capacitatea statului de a implementa politici pe termen lung.
Adevărata reformă administrativă nu înseamnă doar concedieri și reduceri de cheltuieli. Ea presupune redefinirea rolului statului, eliminarea suprapunerilor instituționale, digitalizarea serviciilor, evaluarea performanței și finanțarea administrației în funcție de rezultate, nu de inerție.
După 36 de ani, România nu duce lipsă de strategii, rapoarte sau promisiuni. Ceea ce lipsește este voința politică de a modifica structuri care generează influență, funcții și resurse. De aceea, indiferent de alternanța guvernelor, reforma administrativă a rămas una dintre cele mai mari restanțe ale statului român.
Daniel Udrescu - CPA, Expert Contabil Judiciar, Auditor
