Hochei: România a învins Ungaria la Campionatul Mondial

Hochei: România a învins Ungaria la Campionatul Mondial
Selecţionata României a învins echipa Ungariei cu scorul de 2-1
Selecţionata României a învins echipa Ungariei cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A, la Bolzano (Italia).
Tricolorii, care veneau după două eşecuri cu acelaşi scor, 1-6, în faţa celor mai puternice echipe din grupă, Italia şi Slovenia, s-au impus dramatic, prin golul lui Otto Sandor Szekely (59:09). România deschisese scorul prin Balazs Peter (49:29), iar Ungaria egalase prin Janos Hari (55:40).
În alt meci, Japonia a învins Coreea de Sud cu 4-3.
Italia şi Slovenia se înfruntă în ultimul meci al zilei.
Ungaria ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Italia, 5 puncte (un joc mai puţin), Japonia, 4 puncte, Slovenia, 3 puncte (un joc mai puţin), Coreea de Sud, 3 puncte, România, 3 puncte.
Următoarele meciuri vor avea loc vineri, România - Coreea de Sud (13:30), Slovenia - Japonia (17:00) şi Italia - Ungaria (20:30).
AGERPRES
Sursa foto: Magyar Jégkorong/Facebook
Citește și:
- 17:47 - Cristi Chivu, mesaj înainte de Cupa Mondială: echipa surpriză pe care o vede periculoasă
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
- 08:01 - Liverpool l-a numit pe Andoni Iraola antrenor principal, după demiterea lui Arne Slot
- 19:23 - Sabrina Voinea, acuzată că și ar fi bătut iubitul la un complex sportiv din Capitală. Poliția a deschis anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














