Primăria comunei Florești, amendată cu 35.000 de lei, pentru neîndeplinirea măsurilor de ecologizare a cursurilor de apă

floresti
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa au reverificat modul în care Primăria comunei Florești a realizat măsurile care îi revin pentru ecologizarea cursurilor de apă din arealul administrat.
"Inspectorii instituției noastre au constatat că măsurile trasate la controalele anterioare nu au fost realizate. Acestea vizează desfiinţarea depozitelor necontrolate, organizarea serviciului public de salubritate, elaborarea programelor proprii de igienizare, care să cuprindă lucrări necesare pentru asigurarea stării de curăţenie corespunzătoare pe cursurile de apă din arealul administrat, amplasarea plăcuțelor avertizoare și a camerelor de supraveghere.
Prin urmare, Primăria Florești a fost amendată contravențional cu 35.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. Este a treia sancțiune contravențională aplicată în decursul acestui an, după un avertisment și o amendă de 75.000 de lei.
Referitor la declarația domnului primar Horia Șulea “[…] s-a solicitat factorilor responsabili în acest sens găsirea unei soluții pentru îndiguirea malurilor”, precizăm că Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa promovează și realizează investiții exclusiv pentru apărarea cetățenilor împotriva inundațiilor, nu pentru prevenirea poluării apelor din cauza deșeurilor antrenate de pe maluri, responsabilitatea înlăturării acestora revenindu-i administrației locale
", se arată într-un comunicat de presă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:31 - Decizie fără precedent în Ungaria! Deputații și-au tăiat salariile cu 40%, iar votul a fost unanim
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
- 19:20 - Alertă meteo pentru 9 iunie 2026! Furtuni, vijelii și grindină în mai multe regiuni. Unde se ating 32 de grade
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














