NELU TĂTARU: SUNT NEVINOVAT, NU AM PRIMIT NICIUN BAN

NELU TĂTARU: SUNT NEVINOVAT, NU AM PRIMIT NICIUN BAN
"Nu vreau decât să se facă dreptate. Sunt nevinovat"
Deputatul Nelu Tătaru a declarat luni că este nevinovat, că nu a luat niciodată bani de la pacienţi şi că vrea să se facă dreptate în ce îl priveşte.
"Nu vreau decât să se facă dreptate. Sunt nevinovat. Nu am primit niciun ban. Ieri am văzut prima dată dosarul. Nu am atins niciun ban, au fost nişte provocări. Nu am acceptat bani. Mai mult de 60% din timpul meu în Huşi este în spital, spitalul este casa mea, acolo consult, acolo dorm, acolo mănânc", a spus Tătaru înainte de a intra la audieri în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
Acesta a menţionat că au fost situaţii în care pacienţi au vrut să ofere atenţii, dar el a refuzat de fiecare dată, adăugând că bănuia că este urmărit, însă nu era sigur.
"Aceste informaţii erau (că era supravegheat de organele de anchetă - n.r.). Credeţi că dacă ştiam asta, făceam aşa ceva? Simţeam, dar nu ştiam. Nu vreau să speculez absolut nimic. Sunt bănuielile mele pe care le am", a afirmat acesta.
Nelu Tătaru a mai spus că "este dezamăgit" de faptul că PNL a decis să îl scoată afară din partid şi de pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare fără a-l consulta.
"Nu voi comenta această decizie, chiar dacă nu m-a consultat nimeni din PNL. Nu am avut discuţii absolut cu nimeni din partid despre acest subiect. Este o dezamăgire în contextul în care prezumţia ta de nevinovăţie nu mai este luată în consideraţie". a conchis el.
AGERPRES
Citește și:
- 15:27 - Planul pentru pace în Ucraina prinde contur. Liderii europeni au stabilit cinci condiții-cheie pentru un acord cu Rusia
- 13:39 - Curtea de Apel îl lasă pe generalul Gheorghiță Vlad fără telefon. Instanța a respins cererea șefului Statului Major al Armatei
- 12:43 - Ninel Peia: Cum s-au transformat serviciile de informații în fabrici de validat iluzii?!
- 11:53 - La ei se poate: dronă intrată în spațiul aerian, eliminată imediat de NATO în Letonia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














